Economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea față de precedentele trei luni, peste așteptările analiștilor, și cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul Produsului Intern Brut (PIB) se plasează la 2,7%, estimează Institutul Național de Statistică (INS).
„Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% comparativ cu trimestrul II 2013 (date ajustate sezonier). Față de același trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 4,1% atât pe seria brută cât și pe seria ajustată sezonier. În perioada 1.I – 30.IX 2013, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012, cu 2,7%, atât pe serie brută cât și pe serie ajustată sezonier”, aratã INS, într-un comunicat.
Datele reprezintă „estimările semnal” ale Statisticii. Varianta provizorie a evoluției PIB pentru trimestrul al treilea va fi III anunțată la 4 decembrie.
Creșterea de 1,6% este mai mare decât cea anticipată de analiști.
„Ne așteptăm ca PIB să fi crescut cu 1% în T3 2013 în termeni trimestriali ajustați sezonier, ușor mai bine decât consensul pieței, de 0,8%. Totuși, accelerarea de la creșterea de 0,5% din T2 2013 este cel mai probabil condusă de sectorul agricol, iar detaliile le vom afla abia pe 4 decembrie. (…) Cifrele recente din sectorul industrial sugerează că există unele șanse ca expansiunea economică să fi fost chiar mai puternică”, arăta miercuri ING, într-un raport.